Bucuresti, 12 Iunie 2024 – Într-o lume în care tehnologia evoluează rapid, Bayer lansează AgroBayer, o platformă digitală inovatoare, concepută pentru a răspunde nevoilor concrete ale fermierilor. Această inițiativă subliniază angajamentul Bayer pentru sustenabilitate și eficiență în agricultură, oferind soluții pragmatice pentru provocările de zi cu zi.
AgroBayer facilitează accesul la o gamă largă de informații și instrumente, de la detalii despre produsele Bayer, inclusiv semințe și produse pentru protecția plantelor, până la resurse digitale precum cataloage și broșuri. Platforma este proiectată pentru a fi intuitivă și accesibilă de pe orice dispozitiv mobil, reflectând nevoia fermierilor de a obține rapid informații fiabile.